Sisteme de case inteligente

Diferența dintre o casă obișnuită și una inteligentă constă în trei stări necesare: confort, siguranță, liniște. O casă obișnuită ne oferă confortul necesar, însă parcă lipsește ceva! Dar cu ajutorul unei case inteligente, unde putem crea și dirija o întreagă lume cu propriile mâini, simțim că ne permite să progresăm.

Sistemele de tip Smart Home / Casa Inteligentă sunt sistemele care ne facilitează, prin intermediul unor aplicații pe telefonul mobil sau în mod direct, controlul și setarea majorității echipamentelor care sporesc calitatea vieții noastre. Mai pe larg, vorbim despre controlul sistemelor de încalzire, controlul sistemelor de ventilație, controlul iluminării și protecția casei noastre față de evenimente nedorite de tip efracție, inundații, incendii.

Altfel spus, sistemele Smart Home vor transforma casa, prin intermediul senzorilor inteligenți, într-un adevarat “organism” cu care vei putea “discuta” în cel mai simplu mod.

Avantaje:

  • Securitatea

Casele inteligente permit transmiterea avertizărilor în caz de incendiu, inundație și efracție. Sistemele de securitate facilitează monitorizarea activității din casă și în momentul în care detectează evenimente neprevăzute informează proprietarul.

  • Eficienţa energetică

Monitorizarea consumului de energie ne ajută să aflăm care sunt consumatorii principali şi să identificăm metodele de reducere a consumului. Dispozitivele depășite ce au un consum ridicat, pot fi înlocuite în scopul de a economisii pe termen lung. Se pot alege electrocasnice inteligente ce țin sub control consumul de energie

  • Revânzarea

O casă construită şi dotată inteligent este o casă atractivă, confortabilă, eficientă şi eco. În plus dotările unei case inteligente ajută beneficiarul să reducă costurile de întreținere. Avantajele unei case inteligente reprezintă un atu si în cazul revânzării.